Amintire

Mi-ai spus ce ai vrut tu să-mi spui…
şi nu mi-ai spus ce nu ai vrut.
Şi totuşi cred că nimănui
nu i-ai făcut ce mi-ai făcut.

Ca nimeni tu m-ai tulburat,
dar şi ca nimeni niciodată
tu m-ai atras şi încântat…
Sau poate asta deocamdată?

Dar în asemenea condiţii,
cand amândoi ne completăm
cu grijă, dar şi cu ambiţii,
cum să ne mai manifestăm?
Cum să-ţi răspund să nu te doară,
cum să-ţi şoptesc să nu te-alint,
cum să te mângâi, bunăoară,
sa n-ai acel presimţământ
că nu ţi-am spus suficient
şi că nu-i totul definit,
cum să-ţi vorbesc mai conştient
să ai un gust mai împlinit?

Dar stai, mai stai… Desigur, toate
nu se vorbesc, nu se şoptesc,
nu se discută… şi ştii, poate
aşa-i mai bine şi-i firesc?

Şi să mă crezi, dar n-am habar
cum să-ţi vorbesc la încheiere.
Un lucru, însă, este clar,
că-i greu să-mi iau la revedere.

Şi totuşi, dacă pleci, să ai
un vânt prielnic la pornire
şi bucuroşi mai bine hai
să fim de-o nouă întâlnire.

Nu-i timp să te mai ţin de mână,
nu-i timp nici să te mai cuprind,
Te pup așa, ca să-ţi rămână
o amintire. Pe curând!

Anunțuri

Comments are disabled.

%d blogeri au apreciat asta: