Ne dăm…

Ne dăm semne, ne dăm… ne dăm dorințe
îmbibate cu dor, cu noi…  până când…
vom aidoma ști noi suferințe,
dar și noi bucurii care, legând
inima ta cu a mea printr-o știre
de tine, de mine, de noi, orișicum,
vor spune aievea o liniștire
ori zbucium ca înainte de drum.

Crezi că eu nu știu la fel?
Crezi că eu nu simt la fel?

Ne-am spus multe, ne-am spus… ne-am spus puține…
(Să măsor nu pot, să spun cât ne-am spus.)
Dar un lucru se știe cert, de la sine, –
ne-am ajuns, se pare, profund de tot sus.
Mă încumet să-ți dau și de-astă dată
barem un semn, o privire,-un ce am,
aidoma stării de altădată
când ne priveam și ne doream.

* * *

O.K.
MMXII.XII.XVII.

Anunțuri

Comments are disabled.

%d blogeri au apreciat asta: